Nu înțeleg de ce mă miră că o pandemie globală care persistă de mai bine de un an a ajuns și la mine “acasă”. Long story short: a trebuit să fug la Iași să îmi iau consumabilele pentru diabet, am plecat cu primul tren și după ce m-am întors, două zile mai tarziu, am început să acuz simptome de COVID. Am făcut acasă un test rapid antigen, a ieșit pozitiv, iar apoi am mers la recoltat un PCR… tot pozitiv. Acum sunt în a V-a zis în care nu ma pot ridica din pat, mi se pare absolut ireal cât de dur poate să fie, cât de stoarsă de energie pot să fiu și cât de sfărșită… frustrarea se adâncește la gândul că azi ar fi trebuit să fiu programată la vaccin. Acum sunt sub supravegherea medicului de familie și al doctorului diabetolog. Am tratament pe care îl respect cu sfințenie, monitorizez saturația și glicemia de acasă. Dar am avut la un moment dat impulsul să sun la salvare. In raport cu diabetul, glicemiile au fost foarte mari și greu de stăpânit. In intimitatea carantinei și casei, am documentat pe camera acest episod, așa că v-il arăt chiar acum cum a ieșit:
