[Replici de agățat la înălțime] sau [Cum agață stewarzii Tarom]
Stewardul chipeș către mine în timp ce îmi servește brioșa: “Lucrați la altă companie aeriană?”
Eu, ușor intrigată: ”Nu, de ce? Am față de stewardesă?”
El: ”Aveți un zâmbet superb și am presupus după asta”
Îi zâmbesc ușor ștrengărește, mirosindu-i vrăjeala: ”Lucrez cu oamenii și știu cum să zâmbesc din suflet.”
Primesc în cele din urmă și cafeaua mult dorită pentru că nu dormisem deloc bine azi noapte, pregătindu-mi speech-ul pentru conferință și aveam nevoie de un stimulent care să mă trezească. Dar se pare că m-a energizat destul de mult schimbul de replici anterior.
Aterizăm cu ceva minute întârziere… bineînțeles. Mă ridic de pe scaun, îmi iau valiza și mă întrept pe culoar. Chiar înainte să părăsesc aeronava, stewardul chipeș îmi zâmbește și îmi repetă, însă de data asta mi se adresează la persoana a II-a:
“Ai un zambet tare frumos. Unde locuiești? In Iaşi sau in București?”
“Iaşi “
“Ah, păcat. Uite, ia o bombonică. Cu Irish coffee sau cu amaretto?”
“De ce să aleg când pot să le am pe amândouă?”
Râde și mi le oferă pe ambele.
Apoi cobor cu picioarele din nou pe pământ și tocmai ce sună alarma de hipo. “Ce sincronizare strașnică”, îmi spun în gând în timp ce deschid ambalajul primei bomboane.
