Cum în ultima vreme mi s-a schimbat viața complet, am avut ocazia să îmi schimb și felul de a percepe lucrurile din jurul meu. Ca o nebun de optimistă ce sunt, nu puteam să nu reflect pentru o clipă pe marginea sărbătorilor pascale și a semnificațiilor ei.
Nu voi trage concluziile din punct de vedere religios pentru că fiecare se raportează la credință așa cum consideră și rezonează el cel mai bine. Dar ceea ce pot să vă spun este că am ajuns la următoarea convingere. Spiritul oricărei sărbători ține de o stare interioară. Dacă tu ești fericit și împlinit cu tine însuți, atunci bucuria aceea o porți mereu indiferent de context sau de locul în care te afli. În aceeași măsură, dacă ești nefericit, frustrat și dezamăgit de existența pe care o ai, atunci cu siguranță vei avea exact aceeași atitudine și față de Paște, de Crăciun sau chiar de Anul Nou, fie că ești acasă cu familia sau pe o insulă exotică cu partenerul.
Pozele din acest pictorial nu reflectă întocmai atmosfera din această perioadă din calendar, însă vor să transmită tocmai ideea aceasta de deplină libertate și euforie sufletească. Mereu mă las inspirată de culori, de natură și, în general, de frumos. E un dar să reușești să găsești inspirație în tot ceea ce te înconjoară și să prelucrezi asta în bucurie. Dacă ouăle au fost multicolore, așa au fost și fumigenele mele care au făcut ca fotografiile să iasă într-un mod inedit. Așadar, anul acesta iepurașul a venit cu un coș plin de bunătăți, printre care se numără dragoste, empatie, recunoștință, încredere și speranță.
As you probably have already known, lately my life has changed completely. So I had the chance to change also the way of seeing the things around me. As a crazy optimist that I am, I could not resist to reflect a little bit on Easter and its semnifications.
I won′t draw the conclusions from a religious perspective because each and every one of us relates to faith in his or her way depending on personal beliefs. But what I can say is that I have reached the following opinion. The spirit of Easter holds an inner state. If you are happy and satisfied with yourself then you will take with you that happiness everywhere you go, no matter the context or the place on Earth. Equally, if you are sad, frustrated or disappointed with your existence or condition, then certainly you will have the same attitude towards Easter, Christmas or even NYE whether you are with your family or on an island with your partner.
These pictures do not reflect the atmosphere of the Easter spirit, but they want to express the idea of fully freedom and spiritual euphoria. I always let myself inspired by colours, nature and beauty in general. It is a gift to be able to find inspiration in everything that surrounds you and to turn that in pure happiness. If the eggs are multicoloured, so were my smoke grenades and made my photos to came out great. Therefore, this year the Easter bunny came to me with a basket full of goodies, among which I found love, empathy, gratitude, trust and a lot of hope.