Nu voi uita niciodată ziua diagnosticului meu… cât de debusolată și singură m-am simțit. Mă trezisem în brațe, pe patul de spital de la terapie intensivă, cu diabetul. Nu știam nimic despre el, ci doar aflasem că urmează să-mi fie alături toată viața. Pentru o secundă mi-a străfulgerat întrebarea “cum mi se va schimba mie viața de aici încolo?” Puține știam atunci despre ce urma să însemne diabetul pentru mine și cum urma el să îmi schimbe viața.
5 ani mai târziu, pășesc cu emoții în sala bibliotecii metropolitane din București, cu roll-up-ul asociației sub braț, iar cu celălalt braț țin cu greu sacoșele burdușite de mingiuțe, pliculețe, pixuri, diplome și foi. Urmează să aibă loc primul seminar fizic organizat în București pentru comunitatea cu diabet de aici.
E un moment plic de semnificație pentru mine. În primul rând, realizez că în acești 5 ani de diabet mi s-a schimbat fundamental viața… în bine! Medical, social, emoțional și financiar am evoluat și am crescut în 5 ani, cât alții într-o viață. Apoi, nu îmi vine să cred că m-am mutat în București, într-un loc străin și unde nu știam pe nimeni. M-am mutat în plină pandemie, în 2020, fără să am un scop anume. Am simțit că e timpul pentru o schimbare, mi-am luat pisica și am format cuibul în centrul capitalei. Deși mă vedeam izolată și retrasă, acum am reușit să creez contextul în care să cunosc comunitatea cu diabet din București.
Nu înțeleg de ce ăsta e momentul în care mă lovesc toate conștientizările și mă emoționează toate reușitele. Apoi, îmi dau seama că am schimbat macazul vieții profesionale, acum fiind pe picioarele mele și manageriez propria afacere.
“Dau vina” pe diabet pentru tot binele și toate realizările frumoase pe care le-am cules de 5 ani încoace. Să ne întoarcem la evenimentul de azi: “Diabetul ne aduce împreună” este proiectul pe care l-am demarat azi, o serie de seminarii fizice educative care vor avea loc în mod recurent în București. Scopul acestor întâlniri este să ofer sprijin, suport, specialiști invitați, informații, cadru, contextul în care oamenii cu diabet și aparținătorii să se cunoască.
Emoțiile încep să îmi scadă când încep să vină participanții și să fac cunoștință cu ei. Focusul se mută de pe anxietățile mele, pe ei și pe dorința de a-i cunoaște. Seminarul decurge lin și firesc, cu discuții și activități care ne provoacă să reflectăm, să fim vulnerabili și să găsim soluții împreună. Am realizat încă o dată, cât de puternică este conexiunea cu celălalt camarad de diagnostic. Am abordat subiectul acceptării diabetului, al anxietăților și fricilor legate de imprevizibil, hipo, judecată și multe altele.
După 5 ani de la diagnostic, am realizat că diabetul este cea mai mare binecuvântare a mea pentru că îmi dă un scop în viață: acela de a aduce oamenii împreună și de a le oferi ocazia să vadă diabetul ca pe o superputere, nu ca pe o corvoadă.
