Când a fost ultima dată când ai încercat ceva nou pentru prima dată? Mai ții minte cum te-a făcut să te simți acea experiență? Care erau fricile tale înainte să încerci ceva nou? Mă bucur enorm că pot să îmi împărtășesc experiențele și trăirile alături de voi, iar astăzi am făcut pentru prima dată: ski!
Nu am avut ocazia să încerc până acum sportul acesta de iarnă pentru că niciodată nu m-am întâlnit cu oameni iubitori de ski de la care să prind și eu dorința de a încerca. În afară de context, nu am avut nicio altă piedică în a încerca lucruri noi. Mă entuziasmez mereu când sunt în fața unui lucru nou, pentru că fac cunoștință cu un mix de trăiri inedite: frică, entuziasm, iar apoi apare fericirea pură odată ce am reușit să fac acel nou lucru.
Anul trecut nu doar că am învățat să merg pe bicicletă, dar am și pedalat 300 km până la mare. Aceleași lucruri le-am simțit și atunci când eram în fața unui lucru pe care îl făceam pentru prima dată. Frica din aceste momente se traduce prin entuziasmul față de necunoscut, iar odată ce ies din zona de confort lucruri incredibile se întâmplă.
Așa că am plecat cu energie către Bansko, iar pe tot drumul de 8h mă gândeam cum va fi și ce provocări voi avea. Dacă am putut eu pedala până la mare la foarte puțin timp după ce am învățat să merg pe două roți, de ce nu ar fi la fel și pe pârtie? În sinea mea mă imaginam făcând cristiane imediat ce pun skiurile în picioare…..dar nu a fost chiar așa.
Prima zi am fost uimită de cât de frumoasă era stațiunea, cât de cool arătau toți oamenii îmbrăcați în „haine de cosmonauți”, cât de plină de viață era atmosfera și abia așteptam să fac cristianele pe care le-am tot derulat în capul meu. Diabetul nu mă făcea să mă îndoiesc de mine, din contră, eram foarte sigură că voi manageria bine glicemiile cu resursele de suc și dulciuri pe care le aveam în ghiozdan. Mare mi-a fost uimirea când mi-am pus clăparii în schiuri și am văzut cum îmi fug picioarele fără să le pot controla. După mai multe încercări, nu îmi iesea nimic bine, ba mai mult creștea în mine sentimentul de eșec. Eram atât de dezamăgită de prima zi de schi, încât nici nu am vrut să fac poze sau filmulețe.
A doua zi am încercat să fac lucrurile diferit, să nu renunț din prima. Așa că am apelat la ajutorul unui monitor care timp de 2h m-a învățat bazele acestui sport nou pentru mine. Am prins curaj și am realizat că nu pot compara cu bicicleta, că nu e un sport atât de intuitiv pe cât speram eu să fie. Nu m-am putut numi stăpână pe schiuri după cele 2h cu un instructor și alți câțiva km de pseudoschiat, dar cu siguranță am înlocuit sentimentul de eșec cu cel de reușită.
Diabetul asta mă învață de 5 ani încoace, că nu poți avea rezultate bune fără să depui efort și să petreci mult timp încercând. Dacă la schi am căzut de nenumărate ori până să înțeleg cum să îmi mențin echilibrul, la diabet am avut nenumărate hipoglicemii și hiperglicemii până să înțeleg mai bine cum să îmi echilibrez glicemiile.