Am făcut cunoștință cu ASCOTID prima dată pe munte, când am luat parte la Campania DiaMount Challenge. Nu numai că am reușit să cucerim muntele atunci și să ne depășim limitele, dar am aflat de fapt ce înseamnă povestea acestei asociații.
Ceea ce s-a întâmplat duminică la Tg. Mureș, a fost încă o pagină scrisă din această poveste frumoasă. Să alergi pentru prima dată la un semimaraton poate să fie ușor intimidant pentru oricine, dar mai ales pentru o persoană cu diabet care trebuie să își monitorizeze atent glicemiile și să facă față unui efort fizic susținut. Mi-am depășit orice barieră și limită în această cursă, am rămas fără senzor în mijlocul pădurii, nu mai știam ce glicemie am, dar am continuat cu bucurie. Nu doar că am reușit să ajung la linia de Finish, dar am reușit să accesez două emoții unice: să simt că trăiesc și că sunt fericită!
Sportul, într-adevăr, reprezintă o sursă de fericire, iar atunci când ai parte de astfel de evenimente sportive pe care le împărtășești și cu alții, acea sursă devine inepuizabilă.
A fost un an plin pentru mine și mă bucur că am reușit să marchez trecerea în noul 365 cu acest semimaraton. Au fost două linii de Finish la care am ajung…Trail Race și… ziua mea.
Am alergat mult… și nu mă refer aici la cei 21 km de la semimaraton, și nici la cei 20 km pe care îi făceam în fiecare seară să mă antrenez… Am alergat mult anul ăsta. Am fugit, mai bine zic, de mine pentru că nu am vrut să dau nas în nas cu persoana mea; sau să petrec mai mult de 2 nopți consecutive cu mine în patul meu gol de acasă. Parcă în paturile de hoteluri nu se simte la fel de acut singurătatea pentru că nu stai mai mult de o noapte și nu ai timp să încălzești locul. Am tot fost pe drumuri, într-o alergare continuă nu către ceva anume, ci dinspre ceva concret: inconfortabilul din mine.
Dar acum, aproape e linia de Finish al kilometrului 25, realizez că viața e o cursă lungă și că la maratonul ăsta nu trebuie să fugi de tine, ci să alergi cot la cot CU tine. Inconfortabil sau nu, trebuie să dai nas în nas cu tine și să te accepți așa cum ești. Se pare că am avut nevoie de un semimaraton real să realizez asta. Îți mulțumesc, Ascotid, pentru lecția asta frumoasă. De acum înainte, îmi voi aminti că în viață sprintul nu te duce nicăieri decât pe perioade scurte și este epuizant, pe când un (semi)marathon îți garantează o sursă inepuizabilă de fericire pe termen lung.
