Cât valorezi tu ca om nu este definit de ceea ce corpul tău poate sau nu mai poate să facă. Fie că vorbim de un pancreas care nu mai produce insulină, fie că e vorba despre un uter care nu mai poate face copii, fie că există o eroare genetică ce a dus la multiplicarea unei celule ș.a.m.d… valoarea noastră umană nu este dată de funcționalitatea fizică a trupului nostru .
Faptul că eu trebuie să injectez din exterior un hormon pe care al meu corp nu îl mai poate face, asta nu îmi diminuează sau slăbește cu absolut nimic calitățile mele umane. Nu neg că nu am și eu momente vulnerabile când mă îndoiesc de mine sau de feminitatea mea când îmi văd trupul gol atașat la pompă sau senzor, dar am și momente când mă simt mai invincibilă ca niciodată. Astăzi sunt chiar la răscruce… Așa că, de ce să nu celebrăm atât slăbiciunile goale pușcă, cât și puterile noastre când apar în mintea și sufletul nostru?
How much you’re worth as a human being should not be defined by what your body can or cannot do anymore. Whether we are talking about a pancreas that no longer produces insulin, either it is an uterus that can no longer have children, or there is a genetic error that led to the multiplication of a cell and so on and so forth.. our human value is not given by the physical functionality of our body.
The fact that I have to inject from the outside a hormone that my body cannot do anymore, that does not fade or diminish my human qualities at all. I do not deny that I have vulnerable moments when I doubt my self or my femininity when I see my naked body attached to the pump or CGM, but I also have moments when I feel more invincible than ever. Today I am at the crossroads … So why not celebrate both our naked weaknesses and our fully dressed strengths when they appear in our mind and soul?
