Mereu mi-a plăcut să călătoresc, să mă expun la situații noi, să cunosc locuri și oameni. Călătoritul e cea mai frumoasă modalitate de a te cunoaște pe tine, de a asimila multe experiențe noi și de a te îmbogăți uman. Din fiecare deplasare mă întorc acasă cu un bagaj dublu, pentru că revin cu un volum imens de amintiri pe care le port cu mine.
Să călătorești de unul singur poate fi ușor înspăimântător la început, dar odată ce pornești la drum, realizezi cât de frumos poate fi… dar, de fapt, diabetul ăsta mi-a demonstrat că nu ești singur niciodată, că te întâlnești la tot pasul cu oameni frumoși, că lumea e plină de momente unice, și mai presus de orice, toate lucrurile din jurul tău sunt o sursă de fericire. Doar deschide ochii să le vezi și inima să lași bucuria să intre.
Dacă până acum poate, îmi era frică să pornesc în expediții singură, acum iubesc să plec de capul meu în lume. Frica există doar dacă o lași tu să existe. Cred, totuși, că frica aceasta ar trebui să fie mai degrabă un sentiment că ceva nou și palpitant e pe cale să se întâmple. Iar acest nou necunoscut care poate fi perceput ca ceva înspăimântător sau negativ nu ar trebui să te oprească, ci din contră… să te urnească din loc! Ia-ți bagajul plin de vise și de frici și pornește în călătoria asta numită viață.
Și acum, să vă zic și câteva cuvinte despre concertul lui Ed Sheeran, motivul pentru care am fugit în lume de data asta. Am aflat și eu semnificația expresiei a sta în trafic…pentru că în București efectiv se stă în trafic, nicio mașină, bus, Uber nu avansează niciun km. Așa că, deși inițial am urcat în busul care avea destinația Arena Națională, am decis să o iau la pas pentru că riscam să pierd concertul. Moment perfect pentru o furtună în toată regula cu tunete și fulgere, dar chiar și așa eram toată un zâmbet și mă bucuram de experiență. Am ajuns udă leorcă la stadion din cap până în picioare. Am avut cu mine doar o mică borsetă în care au încăput toate esențialele: plasture pentru senzor dacă se dezlipește, un pen de insulină Fiasp în cazul în care pompa mea nu mai funcționează, un ac, un baton pentru hipo, in geantă aveam și niște zahăr, dar de la ploaie, s-a topit tot, evident că aveam glucometrul cu înțepătorul și cutia de teste și power bank, portofel și telefon. Atât! Mi-am găsit foarte repede locul, dar cine mai stă pe scaun, când fiecare por din corp vibrează de fericire când Ed Sheeran se urcă pe scenă și începe să cânte. Am dansat non-stop, cu lacrimi în ochi și cu piele de găină. Mai știți când am zis că nu ești niciodată singur? Ei bine, m-am întâlnit cu această fată frumoasă care m-a abordat arătându-mi senzorul ei de glicemie. Am sărit imediat să o îmbrățișez înainte ca măcar să îi știu numele, dar la finalul serii am împărțit nu doar impresiile despre concert, dar și taxiul cu Marina. Astfel de clipe sunt cele mai frumoase dovezi că este o binecuvântare să trăiești.
