Ce nu ar trebui să spună o persoană despre ea niciodată?
Că nu poate!
DiaMount Challenge: 25 de tineri cu diabet insulinodependenți care cuceresc muntele! Și cuceresc lumea, arătând că se poate. Anul acesta am urcat pe masivul Ceahlău, însoțiți de echipajul SMURD și medicii care au fost alături de noi prin toate traseele montane. Timp de 3 zile am trăit adrenalină, efort și multă ambiție alături de cea mai frumoasă echipă de dulcinei, Ascotid Mureș. Ne-am înarmat cu senzori de glicemie, multe resurse pentru hipo, entuziasm și am pornit la drum să cucerim munții.
Dacă aș putea, aș dilata timpul și aș rămâne acolo pentru totdeauna. Aș rămâne în vârf de munte, departe de grijile de acasă, chiar dacă diabetul în sine e o grijă pe care o port mereu cu mine. Aici totul părea atât de firesc și simplu, fiind înconjurată numai de oameni la fel de puternici ca și mine.
Muntele e o provocare complexă, ca și diabetul…oricine poate să urce o suită de stânci, însă puțini reușesc să își depășească propriile limite și să ajungă cu adevărat în vârf. Așa e și cu diabetul… E o muncă grea și continuă, dar trebuie să nu renunți niciodată. Vor fi momente de urcușuri și coborâșuri în care simți că nu mai poți, dar amintește-ți că odată ce ajungi în vârf… priveliștea este uimitoare. Și mai presus de orice, nu ești singur!
Diabetul te poate izola câteodată, dar aici pe munte, cu voi, am simțit că nu sunt singură. În timp ce urcam pe cărarea șerpuită și îngustă, mă uitam în spate și în față la colegii mei să mă asigur că sunt bine, că țin pasul și că nu fac hipo. Iar de fiecare dată când cineva se oprea să își verifice glicemia, cu toții stăteam cu sufletul la gură să vedem ce zice glucometrul. Sunt trăiri absolut sublime pe care îmi e foarte greu să le redau chiar și cu ajutorul imaginilor și cuvintelor. ASCOTID, ai făcut un proiect incredibil de frumos în care s-a investit mult suflet și pentru asta mă înclin și îți mulțumesc! Pentru astfel de momente și bucurii merită să trăiești!
