Ines Nerina
Diabetes & Lifestyle

HBA1C – testul la care orice persoană cu diabet își dorește să ia o notă cât mai mică

Hemoglobina glicozilată este testul la care orice persoană cu diabet își dorește să ia o notă cât mai mică.

6,7 % este rezultatul ultimei mele glicate. Pentru cei ce nu știu, această analiză (hemoglobina glicozilată) reflectă media glicemiilor din ultimele 3 luni. Ideal este să nu depășească o valoare de 7% (reflectă o glicemie medie de 150 mg/dl), scopul fiind ca mereu să fie cât mai mică. Înainte de pompă, acum 3 luni, glicata a fost 7,2% ceea ce înseamnă că este o îmbunătățire considerabilă. Cred că despre asta e vorba și cu diabetul… e o muncă permanentă, iar o dată la 3 luni vezi cât de bine ți-a ieșit.

Chiar și așa, nu cred că ar trebui să fie pusă presiune pe umeri când rezultatele nu sunt tocmai bune, având în vedere cât de greu este să fii mereu în control, cât de complicat e ca fată să jonglezi cu dozele la fiecare menstruație, cât de dificil poate fi să ai glicemii bune când ești mereu pe drumuri ș.a.m.d.

Identitatea și reușitele noastre ca persoane cu diabet, nu ar trebui să fie rezumate la o cifră, fie că vorbim despre HBA1C, glicemie sau ani de diabet. Suntem mai presus de atât!

You Might Also Like...