Stau pe balconul meu mic din Iași și citesc gândurile din plic, în timp ce lacrimile mi se preling pe obraji. Toate aceste gânduri au aparținut dulcineilor care acum câteva ore erau alături de mine la Fundata. Nu știu ce mă întristează mai tare… faptul că s-a sfârșit tot acest episod, sau că trebuie să mă întorc la realitate…

(asculta piesa pe care am scris aceste randuri. Link catre piesa aici!)

Mi-am petrecut ultimele 2 săptămâni alături de persoane dulci din toată țara, am stat cu toții sub același acoperiș, am împărțit teste de glicemie, ne-am făcut insulina împreună, ne-am ajutat la hipo unii pe alții, am împărtășit experiențe, am râs cu lacrimi, am plâns în foișor, ne-am uitat ore întregi la stele, ne-am încălzit la focul de tabără care marca finalul…și am plecat acasă cu un plic plin de gânduri și o valiză de prieteni și amintiri… Se petrec în mintea și sufletul meu extrem de multe lucruri chiar acum și îmi e greu să găsesc o coerență în scris, dar vreau să fie cât mai autentic transpusă starea pe care o am acum.

Am pornit cu multă speranță în acest proiect pe care l-am numit curajos team building Type 1 Dreamers. De ce team building și nu tabără? De ce am mers pe un cuvânt atât de greu de înțeles? Team buildingul este acea reuniune sau adunare în cadrul unei comunități sau companii, cu scopul de a crea prietenii între oamenii cu aceleași preocupări. Tabele sunt mai mult cu scopul relaxării și recreerii, iar legătura dintre participanți nu este cea care primează. Nu vreau să înșir aici ce fel de activități au avut loc sau ce lucruri mai mult sau mai puțin practice s-au întâmplat…toate acestea se vor reflecta în videoul care va fi postat pe YouTube în curând. Aici vreau să vă povestesc despre ceea ce am simțit.

Cu voi am trăit sentimentul de ACASĂ! Am avut un suport real în fiecare moment greu, m-am trezit cu bucurie în fiecare dimineață, la gândul că mă așteaptă în foișor un grup frumos de oameni care și ei își fac insulina la cafea. Părinții care au fost alături de dulcineii lor, acești adevărați îngeri păzitori, nu numai că au luptat cot la cot cu noi să ținem glicemiile sub control, dar ne-au ocrotit pe toți cu o grijă aparte. La fiecare masă, în living erau așezate frumos tacâmurile, paharele, și bucatele gătite timp de multe ore. “Prietenii sunt familia pe care ți-o poți alege” (asta mi-a scris o prietenă pe un bilețel în plicul cu gânduri). Este un sentiment extrem de profund care nu se poate explica, el se trăiește. Iar eu am avut șansa să cunosc oamenii aceștia minunați care m-au zguduit din temelii. Cei care au venit la Fundata, au trecut prin mine și au lăsat acolo poveștile lor, gândurile lor, entuziasmul și speranțele lor. Ei m-au învățat o altă formă de iubire… cea pe care doar FRAȚII DULCI o poartă unii pentru alții. Cred că fiecare dintre ei a plecat cu o bucățică din sufletul meu, pentru că el s-a spart în milioane de fragmente când eram pusă în fața despărțirii. E liniștitor să știi că nu ești singur și că ai pe cine să te bazezi,  iar sentimentul de panică mă cuprindea când realizam că ei vor pleca și eu voi reveni la viața mea normală. A fost un vis ce s-a întâmplat acolo, jur!

Țin minte că la un moment dat îmi era puțin rău și mă retrasem undeva pe o pajiște din apropierea pensiunii să fac puțină yoga, în speranța de a-mi reveni. Mi-am întins salteluța pe iarbă, mi-am pus muzica lui Mooji în căști, am închis ochii și am început câteva mișcări. Nu știu cât timp să fi trecut, dar atunci când am deschis ochii în jurul meu erau alți doi prieteni care îmi urmăreau atent și copiau mișcările mele de yoga. Mi s-au umplut ochii de lacrimi în clipa a doua. Nu eram singură! În acel moment am simțit fericire și recunoștință pure! Natură, prieteni dulci, liniște, sunet de greieri și soare blând. Chiar nu ai nevoie de multe ca să fii fericit!

Aș minți dacă nu aș recunoaște că la finalul acestor 14 zile sunt epuizată sau obosită. Iar de glicemii nici nu vreau să discut. Epuizarea vine din energia pe care am dat-o infinit, fără să mă gândesc întâi la mine, lucruri firești pentru a crea o conexiune reală și sinceră cu oamenii care cred în tine. M-am implicat și dedicat cu toată ființa mea ca acest proiect să aducă bucurie pentru fiecare dulcinel. Și doar atunci când te implici și pui suflet devii autentic și adevărat. Cred că, fără să exagerez, cu fiecare plecare a lor mă deșiram de durere pentru că atașamentul real și rapid au dus la tristețea inevitabilă din fața unei despărțiri. Nu mi-am imaginat niciodată că în două zile poți să iubești pe cineva care îți era un străin. Diabetul chiar unește oamenii într-un mod în care nimeni și nimic nu o poate face. În fața lui, suntem cu toții la fel… vulnerabili, sensibili, dar adunându-ne la un loc, am realizat cât de frumoasă e viața când ești înțeles 100%, când poți fi tu, când fricile tale sunt și ale celorlalți, toate aceste momente fiind unice în acest context.

Acum nu știu dacă diabetul transformă oamenii în cele mai bune ființe de pe pământ, sau pur și simplu suntem aleși să ducem acest destin dulce pentru că suntem cele mai puternice și speciale persoane, dar cert este că eu m-am simțit binecuvântată să fiu înconjurată de atâta bunătate. Uneori am impresia că nu merit atât de mult. Vă mulțumesc pentru glucoza pe care mi-ați dat-o când aveam hipo pe munte, pentru sfaturile prețioase, pentru încrederea în mine și acest proiect de suflet. Îmi doresc ca acest team building să devină ceva emblematic pentru comunitatea dulce, să se transforme într-o tradiție și să fie locul în care destinele se schimbă în bine. Eu m-am schimbat complet, m-au înălțat spiritual toți dulcineii cu care am interacționat și mi-au demonstrat că deși viața este pavată cu suferință, nimic nu poate umbri speranța.

Pentru că scrisul e ceva mai intim și personal, am decis ca pe blog să scriu doar despre sentimentele și trăirile mele, iar pe YouTube, în materialul video să fie o reflecție clară a tuturor activităților și lucrurilor concrete pe care le-am făcut la Fundata. În scris exprim mai bine emoțiile, iar filmulețul va fi ca un jurnal video a ceea ce s-a petrecut în aceste două săptămâni.

 

Vă port în suflet mereu!

 

VIDEO AICI!